„Poziția copilului” are premiera în Franța pe 15 ianuarie. Presa franceză laudă „noul val” românesc

Filmul „Poziția copilului”, regizat de Călin Peter Netzer, va avea premiera în cinematografele din Franța pe 15 ianuarie, oferind astfel presei franceze ocazia de a elogia încă o dată „noul val” din cinematografia română, pe care îl consideră „lipsit de concesii”, informează AFP.

Lungmetrajul „Poziția copilului”, de Călin Peter Netzer, recompensat cu trofeul Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin din 2013, prezintă un tablou al României postcomuniste, realizat fără menajamente, prin intermediul unei relații mamă-fiu.

Filmul, care va fi lansat în Franța pe 15 ianuarie și în Belgia pe 5 februarie, reprezintă în opinia criticilor francezi o bună ocazie de a cunoaște și mai bine „noul val” din cinematografia română, tot mai apreciat în străinătate, dar ai cărui regizori „suferă” în țara lor, din cauza unei lipse severe de fonduri și a unei veritabile penurii de cinematografe.

„Poziția copilului” este o dramă care se sprijină mai întâi pe o relație patologică mamă-fiu, reliefată pe marele ecran de actrița din rolul principal feminin, Luminița Gheorghiu.

Filmul alcătuiește, prin intermediul acestei relații, portretul lipsit de concesii al unei Românii post-comuniste viciate de corupția ce domnește în instituțiile statului, mai ales în poliție și în justiție.

Cornelia, interpretată de Luminița Gheorghiu, o mamă sexagenară ultraposesivă din înalta societate românească, „își sufocă” fiul adult, Barbu, interpretat de Bogdan Dumitrache, un bărbat imatur și aflat complet sub influența mamei sale.

Barbu ucide accidental un adolescent dintr-o familie modestă în timp ce își conducea automobilul cu viteză. Cornelia va încerca absolut totul pentru ca Barbu să nu ajungă la închisoare, folosindu-se de relațiile sale și de banii ei.

Acest film „minimalist” a fost turnat în mare parte în apartamente private. „Folosirea recurentă a camerei de filmat pe umăr epuizează privirea spectatorului, uneori până la nivelul amețelii, o impresie întărită de indecența și impunitatea care domnesc pe tot parcursul filmului”, afirmă autorii acestui articol apărut pe fluxul agenției de presă AFP.

Personajul intruziv al Corneliei, căreia nu-i scapă niciun detaliu din viața fiului ei, este inspirat din propria relație dificilă cu mama lui, a explicat regizorul Călin Peter Netzer în conferința de presă de la Berlin, după câștigarea Ursului de Aur.

„Este povestea unei categorii sociale superioare mediei, în care acest gen de probleme sunt întâlnite mai des. În fostele țări din Europa de Est marcate de cultura latină, părinții sunt destul de posesivi”, a spus regizorul român.

În afară de locurile de filmare foarte restrânse, camera nu îi părăsește aproape niciodată pe cei doi actori principali, întărind astfel aspectul sufocant al relației lor.

Primind Ursul de Aur la Berlin, Ada Solomon, producătoarea filmului „Poziția copilului”, a acuzat autoritățile române care „atacă cultura și nu au înțeles că cinema-ul, cu vitalitatea sa actuală, este cel mai bun ambasador al țării”.

Ada Solomon a spus că acel Urs de Aur îi va face mai puternici și mai hotărâți pe profesioniștii din cinematografia română, atacând „cenzura politică” și denunțând totodată „cenzura comercială” care penalizează filmele de autor, împiedicându-le să ajungă la publicul larg.

Avantul cunoscut de cinema-ul românesc s-a tradus în ultimii ani prin succesele obținute de mai mulți regizori – Cristi Puiu, Cătălin Mitulescu, Corneliu Porumboiu și Cristian Nemescu -, în special la Cannes, o recunoaștere internațională confirmată în 2007 cu trofeul Palme d’Or atribuit regizorului Cristian Mungiu pentru filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”.

În 2012, cel mai recent opus semnat de Cristian Mungiu, „După dealuri”, a câștigat la Cannes premiul pentru cel mai bun scenariu și premiile pentru interpretare feminină.

Alți cineaști români au câștigat premii la alte festivaluri importante precum Locarno (Marian Crișan cu „Morgen” și Adrian Sitaru cu „Valuri” și „Din dragoste cu cele mai bune intenții”) și la Berlin (Florin Șerban, în 2010, cu „Eu când vreau să fluier, fluier”, recompensat cu Ursul de argint).